Nevoie de viata

Hello!

Probabil ca majoritatea dintr voi stiu cum este sa ai o perioada  mai grea, sau un job stresant sau o viata grea. Majoritatea ne plangem de asta frecvent.

Ma incadrez aici. Dar nu stim sa avem o viata. Da, o viata, o familie,prieteni,momente frumoase, preocupari normale. Sa  nu aud ca a naviga pe net,a te juca, sau a sta pe facebook e un hobby ca ma "inervez" si mai tare.

Ah, dar stai ca nu sunt nervoasa...decat obosita,vlaguita si cu o mare nevoie de aer...aer...aer...

Rutina zilnica, job-ul repetitiv, strada gri, oamenii de langa mine mereu tristi sau bolnavi, aproape ca m-au adus in starea de a spune ca am NEVOIE DE O VIATA.

Am nevoie de mine, de prieteni, de a cunoaste lumea.Asa ca nu ezitati sa ma contactati daca doriti sa ne plangem unul altuia, sau daca doriti sa imi spuneti ceva interesant.

Eu cred ca sunt  mai degraba plictisita, insa tot am simtit nevoia sa  o spun.

Ma vad intr-o postura pe care nu am mai avut-o si incerc sa imi dau seama daca o astfel de destainuire merita facuta aici.

Probabil ca da, din moment ca ma simt mai libera ca oricand sa scriu ce vreau si ce simt. Chiar si faptul ca anumiti oameni ma enerveaza, anumiti oameni ma plictisesc, unii fug de mine de parca i-as manca, sau altii ma ignora de parca nici nu as exista.Eu tot tanjesc dupa ei.

Imi cer scuze daca am fost rea, cu "gura mare" sau"sparta", sau daca nu mi-am facut treaba bine, sau daca din nevoia de a-mi proteja sufletul am rupt legaturi cu anumiti oameni.

Regret faptul ca nu am fost suficient de puternica ca sa spun ce vreau tot timpul, in modul corect si sincer, faptul ca nu am facut anumite lucruri la timpul lor si ca nu mi-am trait viata mai bine.Faptul ca nu mi-am impus mie insami o dieta mai stricta si un mod mai bun de viata.

Nu regret ca am ajuns la 27 de ani, cu o familie buna, cariera si scoala terminata bine, plus cateva tentative de a vedea lumea inconjuratoare.Nu regret ca sunt un om integru si sincer.

Nu regret ca pana acum nu am simtit nevoia de face un copil.

Ma simt din ce in ce mai presata de intrebarea asta. E TREABA MEA! De ce sa chinui un copil, cand eu insami sunt unul, de ce sa ii ofer doar viata marginala si nesiguranta.Prioritatile sunt diferite pentru  fiecare.

Momentul prielnic vine cand vreau eu, nu cand vor cei din jur.

Nu ma simt grasa, sau urata. In realitate sunt o femeie normala, cu ceva nesiguranta si care se compara mereu cu cele din jur. Nu poti fi tot timpul un model de femeie de afaceri, mama, sotie si prietena.Sunt naive cele care cred asta.

Micul meu univers trebuie sa se mareasca treptat, sigur. Nevoia mea de exprimare la fel.Dragostea se construieste incet, dar sigur. Increderea la fel.

Inchei ceva mai optimist si cu o Nevoie de Viata, care creste pe zi ce trece!

Va pupa,popandaul! 

P.S. Asta era pt PAUL!